 |
|
 |
Geografie Situata in partea de sud-est a marii Egee, in apropierea coastelor Turciei, la 265 mile marine de portul Pireu si la doar 11 mile marine de Asia Mica (Bodrum, Marmaris – legaturi ferry-boat), Insula Rhodos este parte a grupului de Insule Dodecanez. In ciuda numelui care inseamna 12 in limba greaca, grupul este format din 50 de insule mari si mici. Din ele, doar 14 insule sunt locuite. Cu o lungime de 79,7 km, o latime de 38 km, o suprafata de 1.398 km2 si 220 km de tarmuri., Rhodos este a patra insula ca marime din Grecia si cea mai mare din arhipeleagul Dodecanez.
Din punct de vedere administrativ insula este impartita in zece municipalitati: Rhodos (capitala), Ialysos, Petaloudes, Kamiros, Kalithea, Attavyros, Afandou, Archangelos, Rhodosul de Sud si Lindos. Populatia insulei este de 117.007 de locuitori, din care aproape 60.000 traiesc in capitala Rhodos.
Insula Rhodos impresioneaza prin relieful divers si pitoresc, plajele intinse, apele cristaline ale marii Egee, istoria medievala, numeroasele posibilitati de distractii si ospitalitatea recunoscuta a localnicilor.
Insula este un spatiu fertil, care abunda intr-o mare varietate de vegetatie iubitoare de soare, de la vita de vie la "petalude" care, datorita rasinii lor parfumate, aduna colonii intregi de fluturi multicolori.
Un lant muntos strabate insula Rhodos pe toata lungimea ei, aidoma unei coloane vertebrale. Cel mai inalt varf, varful Atavyros, este situat in partea sud-vest si are o inaltime de 1.215 m. Alte varfuri sunt: Artamytis (850 m) si Prophitis Ilias (800 m).
In sudul Rhodosului se mai afla o insulita, Prassonissi, cu plaje largi, atat la Mediterana, unde apa este linistita, fara valuri, cat si la Marea Egee. Aici apa este impanzita cu surferi atrasi de valurile Egeei si vantul de vest. De fapt, Prassonissi este mai degraba o peninsula unita de Rhodos printr-un istm ingust atunci cand apa marii scade.
Plajele din Rhodos sunt vestite pentru calitatile ecologice ale nisipului si apei, existand nu mai putin de 42 de plaje clasificate BLUE FLAG in Kallithea, Lindos, Rhodos s.a.
Recunoscuta oficial ca cea mai insorita zona a Europei, Rhodos este o destinatie turistica de top, cu un amestec unic de medieval si modern in orasele, statiunile turistice si satele sale.
Inapoi sus
|
|
 |
|
 |